ProZ.com translation contests »
7th ProZ.com Translation Contest: "Sports" » Portuguese (EU) to Romanian » Entry #6086

Source text in Portuguese (EU)

Translation #6086

Não me interpretem mal. Eu até gosto de ir ao ski. Mas sou obrigada a reconhecer que não nasci para os desportos. Nem de Verão, nem de Inverno. Quando era miúda e me vi subitamente privada de fazer ginástica graças a uma febre reumática que me interditou todo os movimentos mais bruscos do que ler, desenhar, escrever e ouvir música, dei graças a Deus por não ser obrigada a fazer aqueles exercícios todos duas vezes por semana, alguns com aparelhos, tipo cavalo de Arção, nos quais eu era mais do que desajeitada.

Não é portanto de admirar a catástrofe em que redundou a minha primeira ida ao ski. Ainda não tinha vinte anos, o que para aprender a jogar Scrabble não é tarde, mas para começar a fazer ski já se revela problemático.

E como os amigos iam todos, lá fui eu, convencida que aquilo devia ser tão fácil como saltar à corda. O resultado foi desastroso: ao fim de três dias de choros, fitas, pânico de entrar nas cadeirinhas em movimento, infindáveis sucessões de quedas à entrada e saída dos teleskis, consegui muito a medo descer a minha primeira pista verde. Com a diferença que, enquanto toda a gente desceu em dois minutos, eu demorei cerca de quarenta. E só quando cheguei lá abaixo e me admirei com o frio que sentia nos pés, verifiquei que me tinha esquecido de apertar as botas. Não é fantástico?

A moral desta triste história, é que passei rapidamente a ser grande fanática do... après-ski. Aquelas botifarras confortáveis faziam-me sentir qual Neil Armstrong ao pisar, peregrino, o solo lunar. Com elas dei grandes passeatas, sempre com um livrinho e um caderninho para escrevinhar, enquanto bebia um chocolate quente na esplanada para matar o tempo.(...)

Quando voltei a casa, declarei publicamente que nunca mais ninguém me voltaria a ver com skis nos pés. Mas com o passar dos anos, as saudades da montanha e da neve começaram a moer-me a existência e acabei por voltar, outra, e outra vez, até me habituar.

Hoje, sou uma péssima esquiadora, mas pelo menos divirto-me. E depois, tudo o que é verdadeiramente difícil, dá outro sabor à vida.
Să nu mă interpretaţi greşit. Chiar îmi place să merg la schi. Însă trebuie să recunosc faptul că nu m-am născut pentru niciun fel de sport, fie el de vară sau de iarnă. Pe când eram copilă şi m-am văzut deodată scutită de sport datorită unei febre reumatice care mi-a interzis toate mişcările mai bruşte decât cititul, desenatul, scrisul sau ascultatul muzicii, i-am mulţumit Domnului pentru că nu eram obligată să fac toate exerciţiile acelea de două ori pe săptămână, dintre care unele la aparate, precum săritura la cal, la care eram din cale afară de neîndemânatică.
Aşadar nu e de mirare că prima mea ieşire la schi s-a transformat într-o catastrofă. Nu îndeplinisem încă douăzeci de ani, vârstă la care nu e prea târziu să înveţi să joci Scrabble dar care devine o problemă când e vorba de a te apuca de schiat.
Mergeau toţi prietenii, aşa că m-am dus şi eu, convinsă că va fi la fel de uşor ca săritul corzii. Rezultatul a fost însă un dezastru: după trei zile de plânsete, crize, panică de a urca în scăunelele în mişcare, nenumărate căzături la intrarea şi ieşirea din teleschi, am reuşit, cu mare teamă, să efectuez prima mea coborâre pe pista începătorilor. Numai că, spre deosebire de ceilalţi care au coborât în două minute, eu am avut nevoie cam de patruzeci. Şi doar când am ajuns jos surprinsă de frigul pe care îl simţeam la picioare, mi-am dat seama că uitasem să mă închid la ghete. Nu e fantastic?
Morala întregii poveşti constă în faptul că am ajuns repede o mare fanatică a ... activităţilor de după schi. Cu bocancii aceia confortabili mă simţeam ca Neil Armstrong când a păşit, peregrin, pe solul lunar. Am făcut plimbări lungi cu ei, mâzgălind mereu în vreo cărţulie sau în vreun caieţel, pe când beam ciocolată caldă pe terasă pentru a-mi omorî timpul. (...)
La întoarcerea acasă am declarat sus şi tare că nu m-ar mai fi văzut careva vreodată cu schiurile în picioare. Dar, odată cu trecerea anilor, dorul de munte şi de zăpadă începură să-mi macine existenţa şi sfârşi prin a mă întoarce o dată şi încă o dată, până când m-am obişnuit.
Astăzi sunt o schioară jalnică dar cel puţin mă distrez. Şi-apoi, tot ceea ce e cu adevărat dificil dă o altă aromă vieţii.