ProZ.com translation contests »
7th ProZ.com Translation Contest: "Sports" » Italian to Romanian » Entry #4831

Source text in Italian

Translation #4831

George Harrison era il mediano dei Beatles. Mediano geniale (non ci avrebbe regalato Something e Here Comes the Sun). Ma, comunque, un mediano. La mezzala era Paul McCartney. L’ala sinistra, senza dubbio, John Lennon. E con due così là davanti, i Fab Four potevano permettersi di tenere in squadra anche Ringo Starr, il Gamarra della situazione.

Il ragionamento, se ci pensate, si può estendere a famiglie, uffici, coppie, redazioni, associazioni e circoli ricreativi.

...Dimenticavo: ci sono quelli nati per fare gli arbitri. Ne conosciamo tutti: ogni volta che sorge una discussione, sentiamo nelle orecchie il loro antipatico fischietto. Non è una faccenda acustica, naturalmente. Il fischio può diventare un’occhiata, un silenzio, una smorfia, una particolare inclinazione della testa. L’uomo-nato-arbitro – o la donna: questa è una categoria dove molte femmine arrivano a livelli d’eccellenza – vuole decidere, stabilire, pacificare, mettere d’accordo. Anzi: dirimere. Il motto dell’arbitro per vocazione è: «Io dirimo».

Per dirimere – un’attività che gli procura un piacere quasi fisico – l’arbitro sceglie toni concilianti, oppure parole dure: dipende dalla sua personalità, e da come s’è svegliato quel mattino. Poi assegna punizioni (dirette, indirette), richiami, ammonizioni, occasionali espulsioni (in seguito si riunisce con la sua coscienza e stabilisce le giornate di squalifica).

Non c’è ufficio, compagnia, associazione o famiglia che non sia dotata di un arbitro. Talvolta è la persona più saggia, spesso la più impicciona. Nessuno le ha chiesto niente. Ma lei accorre, saltellando attraverso il campo della nostra vita. Ho litigato col mio fidanzato-portiere; di che t’impicci?, ragiona la ragazza-ala sinistra. Ma lui, l’arbitro, arriva con la faccetta compunta e la soluzione pronta. E magari il fidanzato viene cacciato, quando sarebbe stato sufficiente un richiamo verbale.

E i guardalinee, direte voi? Certo, ci sono anche loro. Aiutano l’arbitro a prendere le decisioni nella vita degli altri. Il tipico guardalinee si sente realizzato quando segnala un fuorigioco sospetto. Per esempio: voi siete a cena per lavoro con una bella collega, lui vi vede, riferisce al direttore di gara – non chiedete quale gara, lo sa lui – il quale, alla prima occasione, ne parla a vostra moglie, che non capisce e non gradisce (talvolta, le due cose insieme).

Come ovviare a tutto questo? Semplice: ammonite arbitro e guardalinee. Alla seconda ammonizione, cartellino rosso: fuori dai piedi. Il bello di questa partita è che si può fare.
George Harrison era mijlocaşul Beatles-ilor. Mijlocaşul genial (altfel nu ne-ar fi dăruit Something şi Here comes the Sun), dar, oricum, un mijlocaş. Pe post de inter era Paul McCartney. Aripa stângă era, fără îndoială, John Lennon. Şi cu aceştia doi acolo, la înaintare, cei de la Fab Four îşi puteau permite să îl menţină în echipă şi pe Ringo Star, acel Gamarra al situaţiilor.

Dacă vă gândiţi bine, acest raţionament poate fi extins şi asupra familiilor, instituţiilor, cuplurilor, redacţiilor, asociaţiilor şi cercurilor recreative.

...Uitasem: există cei născuţi să facă pe arbitrii. Cunoaştem cu toţii asemenea persoane: de fiecare dată când apare o discuţie, ne răsună în urechi fluierul lor antipatic. Evident, nu este vorba despre o situaţie acustică. Fluierul poate deveni o ocheadă, un moment de tăcere, o grimasă, un anumit mod de a înclina capul. Bărbatul-născut-arbitru - sau, de ce nu, femeia (aceasta fiind o categorie unde multe femei ating niveluri de excelenţă) - vrea să decidă, să stabilească, să împace, să pună de acord, ba chiar să pună capăt unei controverse. Moto-ul arbitrului din vocaţie este: «Eu pun capăt controverselor».

Pentru a pune capăt controverselor - o activitate care îi produce o plăcere aproape fizică- arbitrul alege tonuri conciliante sau, dimpotrivă, cuvinte dure: depinde de personalitatea acestuia şi de modul în care s-a trezit în dimineaţa respectivă. Apoi distribuie pedepse (directe sau indirecte), avertismente, sancţiuni, expulzări ocazionale (după aceea se împacă cu propria conştiinţă şi stabileşte zilele de descalificare).

Nu există instituţie, companie, asociaţie sau familie care să nu fie dotată de un arbitru. Uneori este persoana cea mai înţeleaptă, dar deseori este cea mai băgăreaţă. Chiar dacă nimeni nu i-a cerut nimic, ea vine în ajutor, săltând de zor pe câmpul vieţii noastre. M-am certat cu logodnicul meu-portar; de ce te bagi? se gândeşte tânăra fată -aripa stângă. Însă apare el, arbitrul, cu o faţă îndurerată şi cu soluţia promptă. Şi poate că logodnicul este alungat, când ar fi fost suficient un avertisment verbal.

Şi arbitrii de linie, aţi spune voi? Desigur, există şi aceştia. Îl ajută pe arbitru să ia decizii în viaţa celorlalţi. Arbitrul tipic de linie se simte realizat când semnalează un ofsaid suspect. De exemplu, sunteţi la o cină de lucru cu o colegă frumoasă, el vă vede, relatează acest lucru directorului întrecerii - nu întrebaţi care întrecere, ştie el - iar acesta, cu prima ocazie, menţionează acest lucru soţiei dumneavoastră, care nu înţelege şi nu îi place (uneori, ambele lucruri deodată).

Cum să preîntâmpinaţi toate acestea? Este simplu: sancţionaţi arbitrul central şi arbitrii de linie; la a doua sancţiune, cartonaş roşu: pleacă de aici. Partea frumoasă a acestei partide este că se poate face aşa.